“Eu pot!”- dezvoltarea increderii in sine, la copii

self-confidentA fi parinte, este una din cele mai frumoase experinte din viata unei persoane, insa este si una din cele mai mari responsabilitati a acesteia. Fiecare interactiune cu copilul, isi pune amprenta asupra dezvoltarii acestuia. Poate, de aceea, a creste un copil, a ii asigura, pe langa nevoile materiale, premisele unei dezvoltari cat mai adecvate din punct de vedere fizic, psihic si emotional, este un lucru destul de dificil, care necesita multa rabdare, afectiune si informare din partea parintilor.

Pentru a veni in sprijinul acestora, cel putin d.p.d.v informativ, voi prezenta in continuare cateva sugestii (generale) de dezvoltare a increderii in sine la copii.

Increderea in sine (autoeficacitatea) reprezinta convingerea unei persoane despre cum se poate mobiliza, despre ceea ce poate ea sa faca pentru a indeplini cu succes anumite sarcini. Astfel, increderea in sine are un impact major asupra dezvoltarii psihice si emotionale a copiilor, asupra formarii imaginii de sine, a dobandirii si devzoltarii diferitelor abilitati. Aceasta influenteaza tipul de activitati in care se va implica copilul, cat efort va depune pentru realizarea acestora si cat de mult va persista in sarcinile respective. De asemenea, increderea in propriile capacitati, influenteaza si nivelul de distres pe care un copil il va trai, atat in momentul in care se gandeste ca va trebui sa se confrunte cu o anumita situatie, cat si in momentul in care se afla deja in situatia respectiva. In functie de reusita sau nereusita activitatii respective si de modul in care copilul va interpreta rezultatele obtinute, acesta isi va consolida increderea in ceea ce poate sau nu poate sa faca, ceea ce va duce la delimitarea activitatilor in care se va implica sau nu.

Pentru dezvoltarea increderii in sine (autoeficacitatii) la copii e nevoie ca parintii sa:

  • Ofere incurajari. Este important ca atunci cand un copil incearca sa faca ceva, parintele sa il incurajeze verbal, spunandu-i “poti sa faci asta”, sa ii aminteasca de alte sarcini pe care a reusit sa le faca, sa il laude pentru ceea ce reuseste sa faca;
  • Sa creeze experiente de invatare. Dezvoltarea increderii in sine depinde foarte mult de experientele anterioare ale copilului. Fiind intr-o permanenta faza de achizitie de abilitati, aproape orice sarcina poate fi utilizata pentru dezvoltarea autoeficacitatii copiilor. Astfel este important ca parintele sa incurajeze copilul sa realizeze diverse sarcini, sa il incurajeze sa se implice in sarcini noi, sa ii ofere suport in explorarea mediului, bineinteles, luand in considerare varsta si stadiul de dezvoltare a acestuia;
  • Sa invete copilul sa descompuna sarcinile in pasi mai mici. Este importanta gradarea sarcinilor, mai ales cand copilul invata un comportament nou. Astfel e nevoie ca parintele sa arate copilului cum se face fiecare pas/ comportament, sa ii ofere intariri, incurajari dupa efectuarea pasilor, pana la achizitionarea acestora, iar apoi sa ofere recompense pentru aplicarea acestora. Descompunerea sarcinilor in pasi mai mici ii va facilita copilului achizitia comportamentului si va reduce sentimentele de frustrare;
  • Sa laude si sa critice comportamentele copilului in mod constructiv.  Modul in care parintele lauda copilul cand face ceva bine sau il critica cand nu face ceva bine este foarte important, deoarece copilul interiorizeaza informatia transmisa de parinte, ceea ce ii va influenta modul in care acesta va gandi despre el.  Astfel, nu este corect ca un parinte sa ii spuna copilului “esti bun” sau “esti rau”. Copilul va tinde sa perceapa aceasta evaluarea ca fiind definitorie pentru el si ii va fi nefolositor. Spre exemplu, daca parintele obisnuieste sa ii spuna copilului “esti rau”, acesta va tinde sa se comporte ca atare, iar daca ii spune constant copilului ca e bun, iar acesta, la un moment dat, va face ceva gresit, copilul va tinde sa gandesca despre el ca nu mai e bun, sa se condamne si sa catastrofeze nereusita. Solutia este ca parintele sa laude sau sa critice comportamentul si nu copilul, ca persoana,  ex. sa nu ii spuna “esti bun” ci “te-ai descurcat foarte bine la tema de la mate”.
  • Sa nu asocieze iubirea si acceptarea copilului cu reusita sau nereusita acestuia. Atunci cand, chiar si involuntar, un parinte transmite copilului ca il iubeste pentru ca reuseste sa faca diverse lucruri, copilul va tinde sa interiorizeze faptul ca, e posibil sa piarda afectiunea, aprecierea persoanei dragi atunci cand nu ii va reusi ceva. Aceasta este o povara grea de dus pentru oricine, dar mai ales pentru un copil care depinde foarte mult de iubirea, acceptarea parintilor, iubire si acceptare care trebuie acordate in mod neconditionat, indiferent de ceea ce reuseste sau nu reuseste sa faca copilul. Transmiterea unui astfel de mesaj din partea parintelui, ii va afecta nu doar increderea in sine ci si modul in care copilul isi formeaza imaginea de sine, valoarea sa ca persoana, deoarece copilul va interioriza un gand foarte nefolositor (dezadaptativ), si anume: “pentru a fi iubit si acceptat de cei dragi, trebuie sa reusesc in ceea ce fac”. Acest gand ii va conditiona valoarea sa ca persoana in functie de ceea ce reuseste sau nu reuseste sa faca. Adica, va tinde sa se simta iubit, apreciat si valoros doar cand are reusite si fara valoare cand are performante mai slabe, ceea ce il face vulnerabil sa dezvolte diferite probleme emotionale. Astfel e nevoie ca parintele sa ii transmita copilului (atat prin ceea ce ii spune, cat si prin modul in care se comporta cu acesta) ca il iubeste si il accepta ca persoana, in mod neconditionat, indiferent de ceea ce reuseste sau nu sa faca si ca este alaturi de el pentru a il ajuta sa isi corecteze ceea ce face gresit sau sa isi imbunatateasca ceea ce reuseste deja sa faca.
  • Sa ofere explicatii constructive legate de succes si esec. Pentru a reduce teama de esec, este foarte important ca parintele sa ii transmita copilului ca a gresi este normal, ca orice persoana greseste, chiar si cele foarte competente, ca asa invatam sa corectam ceea ce ne iese mai putin bine si ca reusita se obtine prin exercitiu, ca atunci cand facem lucruri noi, sau mai dificile, e normal sa ni se para mai greu la inceput, dar pe masura ce vom exersa, acele lucruri ni se vor parea din ce in ce mai simple. Pentru a ii evidentia acest lucru, parintele poate oferi  exemple de sarcini pe care, copilul, le-a realizat cu dificultate la inceput si care acum nu mai presupun un efort asa mare, sau parintele poate sa ii ofere un exemplu personal, despre o situatie in care acesta a gresit, iar apoi si-a corectat si si-a imbunatatit performanta.

Probabil ca pentru un parinte, sunt extrem de putine recompense care sa echivaleze satisfactia unei imbratisari sau a unui zambet poznas oferite de copilul sau, si mai ales, satisfactia unui progres din partea acestuia. Progresul copilului reprezinta rasplata eforturilor pe care parintele si copilul le-au depus impreuna si este unul din “motoarele” care determina parintii sa faca cat mai mult si cat mai bine pentru proprii copii, chiar daca uneori se simt coplesiti de celelalte probleme cu care se confrunta.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s